Adaugat: 18-12-2012
De doi ani, Decat O Revista se incapataneaza sa faca altfel de jurnalism: fara senzationalisme si fara vedete, doar cu povesti simple si profunde despre oamenii obisnuiti de langa noi si experientele traite in Romania de astazi. DoR a luat nastere in 2009, ca rezultat al nemultumirii unui grup de jurnalisti convinsi ca presa romaneasca poate genera si altfel de produse editoriale, dedicate cititorilor inteligenti si curiosi. A supravietuit si a crescut rapid in ultimii ani pe o piata dificila, fara nici un trust media in spate, dar cu un model de business care se adapateaza continuu in functie de oportunitati.
Cristian Lupsa, redactor sef la Decat O Revista, vorbeste despre pasiune versus spirit antreprenorial, nevoia de reinventare a modelelor de sustinere a jurnalismului, cultura media, esecuri si creativitate.
O: Cand te-ai hotarat sa-ti creezi propriul proiect editorial si care a fost imboldul cel mai mare?
C.L: Cand s-a nascut ideea DoR, in aprilie 2009, nu credeam ca e un proiect pe termen lung. Povestea e simpla: un grup de jurnalisti s-au strans la o bere, unde, dupa ce s-au plans de cum se lucra in redactiile din care veneau, s-au gandit sa faca o revista mai putin superficiala ca executie, cu drag de continut, cu drag de design, incercand sa capteze ceva din spiritul Romaniei din acel moment.
Ca multe proiecte, imboldul a venit dintr-o lipsa, o nemultumire – din dorinta de a face o revista asa cum ne doream sa citim. Cand am decis sa continuam proiectul, aceasta furie s-a mai potolit si imboldul a devenit altul; nevoia de a intelege lumea scriind povesti adevarate despre ea.
O: Cat de greu e sa pornesti cu un start-up editorial in Romania, fara nici un trust in spate?
C.L: Trebuie sa mentionez ca DoR e publicata de asociatia Media DoR, care e un non-profit. Dincolo de aceasta realitate, nu e greu sa pornesti un start-up editorial – e mult mai greu sa-l continui. Cand faci o revista sau o publicatie online, entuziasmul si dorinta de a face ceva nou sunt exarcebate la inceput si te vor trece fara problema peste hopurile initiale. Cand ai deja un ritm, un calendar, niste standarde, munca devine mai grea, mai ales ca trebuie sa-ti gasesti singur resursele.
O: Ati avut vreun moment in care ati vrut sa renuntati?
C.L: Sigur ca da. Pentru mine personal au fost trei momente extrem de dificile, unul pe an se poate spune. Odata in toamna lui 2010, apoi iar in toamna lui 2011, iar cel mai recent a fost la inceputul verii lui 2012. Au fost momente in care nu vedeam nicicum ca situatia in care suntem s-ar putea schimba semnificativ in viitor. Ma refer aici la resurse, pentru ca niciodata n-am pus la indoiala capacitatea lumii in care traim sa ne livreze subiecte.
O: Sa facem un portret-robot al cititorului tipic DoR. Cum arata? Unde lucreaza? Cum si unde isi petrece timpul liber?
C.L: Iata un portret, cu inexactitatile inerente acestei munci de ghicit. Publicul DoR e format din oameni nemultumiti. Avem un mix interesant – oameni din creative, corporatii, societatea civila si de alte caracteristici, majoritatea sunt undeva intre 27 si 35 de ani, sunt mai multe femei, le place sa citeasca si le place sa-si puna intrebari.
O: Cat de educat e publicul roman cand vine vorba de jurnalism narativ?
C.L: In general publicul roman nu are o cultura media foarte dezvoltata. Majoritatea oamenilor nu stiu ce face un reporter, un editor, cum se creeaza continut etc. Valabil si pentru jurnalismul narativ, care e o forma complexa de jurnalism si care nu este pe deplin inteleasa nici de cei din breasla. Dar aici e si responsabilitatea noastra de a explica mai bine ce si de ce facem.
O: Ati observat vreo evolutie in sensul acesta in ultimii 3 ani de povesti DoR?
C.L: Da. Cred ca o buna parte dintre cei care ne citesc o fac tocmai pentru ca au gasit ceva special in combinatia noastra de povesti documentate exhaustiv, scrise folosind tehnici literare, si eseurile personale. Pana la urma nu e necesar sa le poata defini – ajunge daca le considera utile si placute.
O: Care e modelul de business care sustine DoR?
C.L: E o combinatie de pasi: vanzarea revistei (abonamente – forma noastra preferata, vanzari directe sau prin distributori), plus publicitate, plus altele (evenimente, granturi, lucrat produse pentru diverse companii si organizatii etc).
O: Am observat ca aveti un stil diferit de abordare a advertising-ului in revista. Oferiti agentiilor si companiilor sansa de a genera un tip de publicatate onesta si desteapta in DOR, prin aduri sau printuri speciale. A functionat abordarea asta?
C.L: Imi e greu sa dau un raspuns simplu la aceasta intrebare. Uneori o functionat, alteori nu. Nu stiu daca dorinta noastra de a publica un anumit fel de publicitate e neparat argumentul forte in decizia unei companii sau agentii de a lucra cu noi.
O: DOR e mai mult decat o revista 
E un brand creativ care produce jurnalism de calitate (online si offline) si transmite knowledge despre mestesugul povestilor, prin seminarii si conferinte. Cum ati ajuns la acest model si cat v-a luat?
C.L: Nu cred ca modelul e definit. Inca mai cautam, pentru ca n-am ajuns unde ne-am dori si unde ar fi nevoie. Dar cred cu tarie ca e nevoie de reinventarea modelelor de sustinere a jurnalismului. Noi incercam de trei ani – uneori ne ies chestii, alteori nu. Dar important e sa continuam sa cautam.
O: Cat de important e pentru un brand editorial sa includa si mediul digital in strategia de dezvoltare? Crezi in teoria printului ”pe cale de disparitie”?
C.L: E important, dar in acelasi timp e important sa nu ne pierdem capul. Nu cred ca mediul digital e salvarea, asa cum nu cred ca printul e pe cale sa moara. Poate sunt mai naiv, dar cred ca prioritatea e continutul – continutul bun va avea mereu un viitor, indiferent de forma in care este livrat. Sigur ca contextul conteaza – o revista are probabil ceva mai multe sanse decat un ziar si un site bine editat mai multe sanse decat o aplicatie mediocra –, dar eu ma incapatanez sa cred ca fara continut bine facut, viata unui produs e limitata.
O: Cum definesti tu succesul si esecul?
C.L: Cred ca personal sufar de un defect dublu: consider micile victorii succese, la fel cum consider micile scapari esecuri. Sau, altfel spus, ma entuziasmez la fiecare nou abonat sau text care ne iese si ma intristez la fiecare text pe care nu reusim sa-l publicam sau la fiecare proiect care se impotmoleste.
O: Ce sfat ai pentru cei ce vor sa porneasca un proiect independent in domeniul industriilor creative? Ce cantareste mai mult – pasiunea sau spiritul ”antreprenorial” ?
C.L: Voi vorbi aici din perspectiva strict personala. Orice spirit antreprenorial as avea – si nu cred ca el e foarte prezent la mine – vine dintr-o nevoie de a face munca pe care o fac. Vine dintr-o nevoie de a afla povestile oamenilor si evenimentelor din jurul meu si de a le impartasi cu altii, pentru ca cred foarte tare ca suntem fiecare mai putin singuri daca ne gasim locul in lume. Povestile te ajuta sa-ti gasesti locul in lume. Asa ca eu n-as putea sa fac ce fac daca n-as crede orbeste in asta. Am invatat in timp ca pasiunea e esentiala ca sa pornesti ceva, dar ca nu suplineste spiritul antreprenorial. Asa ca incerc sa-l antrenez.
O: Cum se mentine jurnalistul si povestitorul Cristi Lupsa creativ?
C.L: N-am o reteta. Sau mai bine zis, daca am descoperit ceva e ca din cand in cand am nevoie de 1-2 saptamani in care sa ies din valtoarea lucrurilor, sa citesc si sa ma expun la tot soiul de chestii; de obicei ies din aceste perioade de pauza odihnit, entuziast si cu idei noi, sper ca si bune.
1.
Toate obstacolele din spatele muncii creative sunt si punctele comune ale unei comunitati de oameni care incearca sa-si depaseasca permanent limitele: designeri, artisti vizuali, cineasti, fotografi, art directori. Mesajul filmului e un call-to-action pentru consolidarea breslelor creative din orice colt al lumii, in scopul cresterii impactului pe care creativitatea o are la nivel global. Un mesaj sincer si puternic, rezumat in cateva cuvinte:
