Se lansează platforma editorială noua – educație de mediu pentru noua generație

Teme precum deșertificarea, defrișarea pădurilor și pierderea biodiversității, poluarea apelor și a aerului ar trebui să facă parte din conversațiile cu fiecare copil din România. Studiile realizate la nivel național demonstrează interesul tinerilor pentru aceste subiecte, iar angajamente precum introducerea educației de mediu în programa școlară ca sau participarea României la acorduri internaționale (precum Acordul de la Paris) sunt pași importanți în această direcție.

Cei mai importanți educatori și modelatori ai comportamentului copiilor sunt adulții din jurul lor  – însă există foarte puține resurse în România care să ajute părinții să ghideze un proces de educare adaptat la noile informații și competențe cheie pe subiectul educației pentru mediu.

În acest context s-a născut ideea platformei www.noua.info. Misiunea noua este să încurajeze și susțină părinții și copiii să devină cetățeni informați, curioși și responsabili în ceea ce privește mediul înconjurător și consumul responsabil.

noua este un proiect al asociației ORICUM, coordonat de Sabina Baciu: ”Atunci când am devenit mamă mi-am dat seama că nu sunt suficient de informată despre unul dintre cele mai importante subiecte: criza climatică. Iar a recunoaște că nu știi este cel mai bun pas de plecare într-o experiență de învățare. Așa s-a năcut ideea noua, unde ne-am propus să discutăm cu experți de mediu, să promovăm activitatea extraordinară a ONG-urilor de specialitate din România, să cercetăm și conectăm informațiile existente și să le punem la dispoziția altor adulți care, ca și mine vor să fie echipați pentru una dintre cele mai importante conversații pe care le vor avea cu noua generație.”

Platforma va găzdui articole care merg în profunzime pe subiecte de tipul risipă alimentară, interviuri cu specialiști în politici de mediu sau recomandări și liste de cărți, activități sau producători. Echipa va colabora cu reporteri, editori, activiști, cercetători, ONG-iști, în principiu oameni care să ne ajute să explicăm mai bine ce trăim astăzi și cum facem să navigăm prin secete, tranziții verzi, poluare, arii protejate și multe altele.

 

Web: www.noua.info
Facebook: https://www.facebook.com/noua.info
Instagram: https://www.instagram.com/noua.info/

Pentru mai multe detalii: Sabina Baciu, salut@noua.info, 0727.811.566

Proiectul noua este un proiect al asociației ORICUM.

Platforma a fost dezvoltată cu un grant de la Biodeck SRL. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Biodeck, iar Biodeck nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea ORICUM.

Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali – Chestionar pentru artiștii vizuali din Brașov

În perioada august – decembrie a acestui an se desfăşoară la Braşov o cercetare de care va beneficia atât întregul sector al artelor vizuale de la nivelul Municipiului, cât și publicul larg, alți cercetători interesați de acest domeniu precum și factorii de decizie de la nivel local cu atribuții în sfera Culturii.

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali, implementat de Asociația ORICUM cu sprijinul Asociației Culturale KunSTadt, al Consorțiului Cultural Corona și al Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov. Acest proiect urmărește identificarea numărului de artiști și de persoane implicate în activități conexe din sfera artelor vizuale la nivel local (curatori, muzeografi, galeriști etc. – denumiți generic manageri culturali în cadrul proiectului), precum și măsurarea gradului de satisfacție al acestora cu privire la nivelul de dezvoltare a sectorului în Municipiul Brașov şi potențialul de producție culturală locală.

În cadrul proiectului Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme… s-au desfășurat până acum două focus-grupuri, organizate la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și coordonate de sociologul Ioana Atudorei. La aceste focus-grupuri au luat parte artiști și manageri culturali locali din generații și cu profiluri diferite.

Pe baza rezultatelor acestor focus-grupuri a fost elaborat un Chestionar dedicat artiștilor vizuali din Municipiul Brașov. Toți cei care se consideră artiști vizuali, indiferent de gradul de profesionalizare, de apartenența la o anumită generație, ori de mediul de lucru (arte plastice, arte decorative, arte new media etc.) și care locuiesc sau au locuit în Brașov sunt invitați să completeze acest chestionar până la data de 22 octombrie 2022.

Un al doilea chestionar, dedicat managerilor culturali (organizatori de evenimente, curatori, muzeografi etc.), va fi lansat joi, 29 septembrie, atât pe site-urile Asociației ORICUM (https://oricum.ro), Asociației Culturale KunSTadt (http://kunstadt.ro) și Consorțiului Cultural Corona (https://consortiulcorona.ro), cât și pe rețelele de socializare.

Cercetarea, care va mai include, pe lângă rezultatele celor două focus-grupuri și ale celor două chestionare, o serie de interviuri cu persoane-cheie din viața culturală locală, va fi sintetizată într-un Raport de cercetare ce va fi lansat la sfârșitul acestui an la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul unei dezbateri la care sunt așteptați toți cei interesați de rezultatele studiului.

Raportul de cercetare va fi diseminat autorităților publice, instituțiilor culturale locale și operatorilor culturali interesați, punând astfel bazele unui dialog pentru susținerea și dezvoltarea sectorului la nivel local. Inițiatoarele proiectului speră astfel că  raportul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali nu doar că va ilustra stadiul de dezvoltare al domeniului la nivelul Municipiului, dar va pune și bazele dezvoltării unor politici publice și proiecte concrete care să sprijine acest sector prin acțiuni specifice.

Artiștii vizuali și managerii culturali din Brașov care doresc să primească chestionarul direct la propria adresă de email sunt rugați să solicite acest lucru la adresa office@kunstadt.ro. De asemenea, cei care doresc să completeze chestionarul și nu au acces la resursele tehnologice necesare sunt rugați să telefoneze la numărul: 0722245893.

Datele furnizate prin intermediul chestionarelor nu vor fi asociate în mod direct cu niciun respondent, ci vor fi anonimizate. Informațiile furnizate vor fi tratate cu maximă confidențialitate și vor fi prelucrate statistic alături de părerile altor respondenți. Durata de completare estimată a chestionarului este de 20 – 30 de minute.

Un proiect dezvoltat de Asociația ORICUM, în parteneriat cu Asociația Culturală KunSTadt și Consorțiul Cultural Corona şi cu sprijinul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Echipa de cercetare: Ioana Atudorei, Ionela-Andreea Ghețe, Mara Oprișiu.

Manager de proiect: Sabina Baciu.

S-a încheiat a doua ediţie Creative Est Festival

A doua ediţie a festivalului regional Creative Est a avut loc între 10 şi 16 octombrie la București cu scopul de a atrage atenția asupra potențialului uriaș al industriilor creative românești și est-europene. O săptămână de workshopuri, conferințe și expoziții a adus în același loc lideri creativi din Franța, Serbia, Estonia, Germania și Ucraina alături de artiști, artizani și antreprenori români.

Fosta fabrică de textile din complexul Industria Bumbacului a fost readusă la viață în cadrul Market-ului Creative Est – 50 de proiecte de artă, design, modă, tehnologie, gastronomie și dezvoltare urbană au transformat un spațiu industrial în destinație principală de descoperire a creativității locale. Evenimentul, menit să conecteze creatorii români cu publicul larg, a inclus o serie de instalații interactive ce au mixat muzica cu noile tehnologii, concerte și workshopuri de scratch Djing. Peste 3000 de bucureșteni au vizitat marketul industriilor creative peste weekend și au cumpărat produse originale realizate de designeri, susținând astfel afacerile la scară mică ce pot pune în mișcare un ecosistem economic alternativ.

oameni-la-creative-est-market-2 oameni-la-creative-est-market

creative-est-market-2

Opt startup-uri din tehnologie, meșteșuguri și design au participat la sesiunea de pitching „Get in The Ring România”, organizată în cadrul celei de-a doua ediții Creative Est și susținută de Banca Transilvania cu premii în valoare totală de 5000 de Euro. Fabulous Baskets, Meșteshukar Boutique, Nod Makerspace, Printoteca, Stația de Joacă, Reflex, Alception și BioFarming Manager și-au pitch-uit ideea de business în fața unui juriu format din antreprenori români consacrați și specialiști din domeniul bancar. Premiul cel mare, în valoare de 3000 de Euro, plus un loc în finala „Get in The Ring” din Singapore a revenit startup-ului ReFlex, un soft medical inovator menit să revoluționeze relația medic-pacient.

pitching-event-creative-est-2

Conferința centrală a festivalului, A City Shaped by Creative Industries, a constat într-un maraton de 9 studii de caz despre cum industriile creative pot avea un impact major în ecosistemul urban. Cum se pot transforma spațiile periferice ale orașului în clustere de industrii creative generatoare de locuri de muncă? Cum pot avea antreprenorii creativi o voce comună în fața autorităților locale și naționale? Au fost doar câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul evenimentului. Printre speakerii care au adus la viață povești din spații geografice diferite s-au numărat Boris Meggiorin (Franța), Roman Tugashev (Ucraina), Anja Arandjelovic (Serbia), Edgar Kaare (Estonia),  Egbert Ruhl (Germania), Constantin Goagea (România).

a98v8617

Acordând o atenție deosebită gastronomiei artizanale, o industrie care s-a dezvoltat înfloritor în ultimii ani în România, Creative Est a găzduit prima dezbatere despre domeniului cafelei de specialitate, aducând proprietarii celor mai populare coffee-shopuri și prăjitorii de cafea din București față în față cu publicul larg. O primă întâlnire a food truck-urilor din București a pus pe hârtie agenda comună de nevoi și cerințe ce ar putea fi înaintate autorităților în vederea dezvoltării armonioase a acestui sector.

being-in-the-coffee-industry_workshop workshop-creative-est

Creative Est a alăturat studenții și antreprenorii din industriile creative românești cu specialiști europeni, oameni din banking, autorități locale, reprezentanți ai investitorilor internaționali și publicul larg, cu scopul de a crește nivelul de profesionalizare al designerilor, artiștilor și artizanilor români dar și cu dorința de a populariza cât mai mult produsele acestora. Misiunea Creative Est continuă cu următoarele ediții.

În weekendul 22-23 octombrie, market-ul Creative Est va ajunge și în orașul Brașov, găzduind standuri de modă și design. Brașovenii sunt invitați sâmbătă, la Coresi Mall și duminică, la HOF Cafe, pentru a explora și cumpăra produse de la Dizainăr, Nerv, Mika design, Be Clock Wise, Turific, Nod Markerspace și nu numai. Programul complet este disponibil pe site-ul festivalului Brașovul Creativ.

Creative Est nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor care au acordat un vot de încredere industriilor creative românești. Partener principal al creativității: Banca Transilvania. Festivalul a avut loc sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene din România, cu sprijinul Arcub și Primăria Municipiului București, al Ministerului Culturii și cu contribuția Telekom și Silva. Echipa Creative Est mulțumește celor care împărtășesc viziunea festivalului: NOD Makerspace, Diploma, Gea Strategy & Consulting, Romanian Design Council, Suedia Creativă, Wolfhouse Productions, Gastrobar, Institutul Polonez, Monograf, M60.

Parteneri media: Radio Guerrilla, UTV, Wall-Street, Start-up.ro, Iqads, Art7, Decat o Revistă, Zeppelin, Igloo.

corner-interactiv-creative-est family-day-creative-est

a98v8333

a98v9038

a98v9046

Creative Est, ediția 2, are loc între 10 și 16 octombrie la București

Între 10 și 16 octombrie are loc a II-a ediție Creative Est, festivalul care aduce împreună industriile creative românești și est-europene într-o săptămână de învățare, networking și descoperire. Creative Est #2 explorează impactul comunităților și proiectelor creative în dezvoltarea urbană – cum ecosistemul creativ generează noi modele de conviețuire și dezvoltare economică în peisajul urban.

Tema ediției a II-a a festivalului se sincronizează cu finalul procesului de selecție a capitalei Europene a Culturii 2021 – un proces care a impulsionat orașele din România să gândească strategii ample de a pune cultura în slujba unui oraș mai prietenos, un oraș care să aparțină cu adevărat locuitorilor săi.  Creative Est este în sine un studiu de caz pentru cum ar putea industriile creative să readucă la viața un spațiu periferic, industrial, ieșit din circuitul actual al orașului. Zona ”Industria Bumbacului”, situată pe Splaiul Unirii, a devenit în ultimii 3 ani unul dintre cele mai profilice hub-uri alternative ale orașului, găzduind primul spațiu tip maker-space din București, un acoperiș regândit ca spațiu social și generator de evenimente, un spațiu de co-working.

Evenimentul central al festivalului va avea loc pe 15 și 16 octombrie la Industria Bumbacului București, într-o hală industrială ce nu a mai fost deschisă publicului larg până acum.

The 2nd edition of Creative Est festival will unfold during October 10 – 16 in Bucharest, fostering a diverse learning and discovery space for Romanian and Eastern-European creative industries. This year’s festival is dedicated to exploring how design, fashion, art and technology can shape our cities and boost the quality of our urban life. Keen on heping creative people reach their goals, Creative Est will be the ultimate destination for networking and inspiration, hosting workshops, interactive talks and showcases. The main event, Creative Est Market, will take place in an industrial textiles factory located in central Bucharest and reinvented through creative means. Join us in supporting local creativity!

MUSEUM ROCKET – Primul targ care aduce impreuna muzeele si antreprenorii va avea loc pe 8 iunie 2016 la MNAC, Bucuresti

Desi astazi pare ca muzeele au un drum lung de parcurs pentru a deveni spatii inovative si creative, sa nu uitam ca pentru mult timp ele au fost pioneri in lumea culturala in ceea ce priveste colaborarea si promovarea inovatiei. Muzeele nu sunt doar arhive ale trecutului, ci si laboratoare de imaginatie ale viitorului si astfel pot deveni partenerii antreprenorilor creativi de astazi!

Museum Rocket este primul eveniment care aduce laolalta tineri creatori, startup-uri, experti culturali si reprezentanti ai muzeelor. Evenimentul este initiat de We Are Museums si va include 25 de start-up-uri din Europa care au dezvoltat produse si servicii care pot fi compatibile cu activitatea muzeelor. Scopul targului Museum Rocket este de a contribui la cresterea pietei locale de startup-uri si de a initia colaborari cu organizatiile culturale.

Pentru startup-uri acest targ reprezinta ocazia de a cunoaste diferite tipuri de organizatii culturale si de a intelege cum pot deveni acestea clienti pentru business-urile lor. Fie ca un proiect este gandit exclusiv pentru domeniul cultural, sau este un instrument pentru a ameliora experienta unui vizitator, de a colecta si analiza date sau de a comunica cu publicurile unui muzeu – startup-urile sunt incurajate sa aplice pentru un stand gratuit la targul Museum Rocket.

Pentru o zi intreaga, la Museum Rocket vor fi prezenti digital project managers de la muzee din Europa, potentiali investitori, mentori, start-up-uri, artisti digitali si inovatori culturali. Participantii vor putea descoperi studii de caz prezentate de profesionisti muzeali ce colaboreaza cu antreprenori precum Rijksmuseum (Rijksstudio) sau Tate (IK Prize). Kalam Ali de la festivalul European Pioneers va prezenta “secretele” pentru a accelara dezvoltarea unui startup.

In curand vor fi anuntate mai multe detalii despre program, intre timp va invitam sa aplicati pana pe 15 februarie la http://www.wearemuseums.com/museumrocket/

Startup-urile selectate vor fi anuntate pe 1 martie 2016.

Asociatia ORICUM este partenerul local al targului de start-up-uri Museum Rocket

 

Cum a fost la prima ediție Creative Est

Bucureștiul poate deveni centrul est-european al industriilor creative – a demonstrat prima ediție a festivalului Creative Est, desfășurat în capitală între 12 și 18 octombrie. 25 de speakeri români și internaționali, 70 de afaceri locale de design, modă, tehnologie, gastronomie sau muzică și 3000 de susținători ai creativității au luat parte la festivalul industriilor creative, o inițiativă unică în regiunea est-europeană, sprijinită de Banca Transilvania.

IUL_8882-Edit

Fosta hală de confecții textile din complexul Industria Bumbacului a fost locul în care publicul curios a făcut cunoștință cu cele mai inovatoare proiecte locale. Aproape 3000 de bucureșteni și-au petrecut weekendul descoperind și cumpărând produse unicate, create de designeri și artiști români ca Lana Dumitriu, Dizainăr, Brândușa Ungurașu, Molecule F, Madam Mitza, Bumbag. Același spațiu industrial de 1200 de metri pătrați a găzduit ateliere pentru familii istețe și experimente gastronomice artizanale – un manifest și un prim pas către un ecosistem economic alternativ care pune în centru producătorii mici, angrenați de talent. FOTO.

Pravalia cu papusi @Creative Est

IUL_9038-Edit

Berero @Creative Est

Workshopurile și seminariile din cadrul festivalului au adus la un loc 360 de tineri artiști sau viitori manageri de afaceri creative alături de cei mai buni traineri și experți în domeniu. Reigo Kuivjõgi, preşedinte Tartu Centre for Creative Industries le-a arătat tinerilor cum să pornească o afacere în industrii creative iar Zoltan Acs, head of business incubation Design Terminal,  a fost prezent la UNARTE cu un seminar despre cum să construiești un brand de fashion cu succes internațional. FOTO.

48 de business-uri s-au înscris în competiția Get in The Ring România și 8 start-up-uri au ajuns în ringul antreprenorilor creativi găzduit de festival. Și-au susținut cu ambiție și curaj ideile în fața juriului și publicului larg, iar 2 dintre ele au câștigat premii cu valoare totală de 4000 de E, oferite de Banca Transilvania. Premiul 1 – Skeptik Dog, studio de animație. Premiul 2 – Madam Mitza – producător de șosete. FOTO.

Get in the Ring @Creative Est

Petrecerea de la finalul festivalului, Silent DANCE Creative Est, a recâștigat spațiul unei mansarde dintr-o fostă hală de încălțăminte.

_D8E7418-Edit

_D8E7458-Edit

Prima ediție Creative Est a beneficiat de sprijinul și votul de încredere al autorităților publice și private care s-au angajat să contribuie mai departe la construirea unui mediu prietenos pentru susținerea grupurilor de business din design, modă, muzică, tehnologie, film, arhitectură – precum și alte inițiative bazate pe talent.

Mulțumim partenerilor strategici fără de care n-am fi reușit: Banca Transilvania, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Institutul Cultural Roman, Arcub – centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucuresti si Institutul Polonez din Bucuresti.

Mulțumiri speciale pentru conceptul și implementarea petrecerii Silent DANCE la Mansarda Flaros: Iulian Văcărean & Levente Bagoly.

Mulțumiri partenerilor care au împărtășit viziunea noastră:  GEA Strategy & Consulting, NOD Makerspace, Wolfhouse productions, Impact HUB, Asociaţia Studenţilor de la Mincu, Asociaţia VIP, Google România, M60, Cafeneaua de Inovare, UEFISCDI, GEYC

Parteneri Silent DANCE: SILVA & Tatratea 

Ajutor la implementarea ideilor creative: Brigada de Voluntari

Mulțumiri foarte speciale designer-ului Creative Est: care a adus la viață întreaga identitate grafică a festivalului: Octavian Todiruț.

Parteneri mediaRadio Tananana, Wall-Street, IQADS, Sub25
Vice, Modernism

Partener comunicare:  MSLGROUP The Practice

Echipa festivalului: Sabina Baciu – director festival, Răzvan Crișan – director asociația ORICUM, George Popa – Manager Financiar, Daniela Ștefănescu – Manager Comunicare, Ionuț Chiciu – Coordonator evenimente speciale, Roberta Rotaru – Manager producție, Iulian Alexandru Popa – fotograf, Octavian Todiruț – designer, Andreea Udrea – asistent comunicare.

Creative Est, organizat de asociatia ORICUM, va deveni o platforma constanta de ceretare, promovare si sustinere a antreprenoriatului in industrii creative. Editia 2 a festivalului va avea loc in octombrie 2016.

Creative Est #0

Festivalul Creative Est #0, organizat de Asociația ORICUM, va începe sâmbătă, 6 septembrie, la ora 16.00 cu zona DISCOVER & EXPERIMENT. Publicul este invitat să cunoască cele peste 30 de branduri locale care vor spune povestea lor: cum s-a transformat o idee creativă într-o afacere sustenabilă, de succes.

Molecule F, Autor, Intro, Fabrik, Cameleo, Bucuresti Optimixed, Lavacow, Saga Film, cai verzi pe pereti, Bumbag – Ramona Manea, BițaColor, Bewise Collective Movement, Laborazon Maker Space, Dizainăr, Design for Kidz, Marele Deget Mare, Artskul, Turific, The Alternative School for Creative Thinking, Bucharest Design Center și Creative Arts sunt printre cei care fac parte din noul val de creativi români.

De la ora 17.00 vor avea loc dezbateri relaxate despre film, design şi artă contemporană în cadrul Aperitiv Creativ. Actorul Andi Vasluianu, tânărul regizor Andrei Creţulescu şi Oana Radu, managerul festivalului de film românesc din New York “Making Waves” vor discuta despre piaţa de film din România şi despre provocările pe care le întâmpină un proiect cinematografic până reușește să fie pus în practică. Mihnea Ghilduş şi Irina Alexandru, doi tineri antreprenori în design, vor dezbate alături de Mihai Gurei, Creative Director & Owner al showroom-ului Intro, parcursul unui proiect de design de la idee până la prototip şi realizarea sa, cu toate obstacolele şi oportunităţile pieţei din România. Cosmin Năsui, curator, critic de artă şi director al PostModernism Museum, centru de artă şi inovaţie ce se va deschide în toamna aceasta în Bucureşti, invită publicul la o discuţie despre cultura contemporană din România.

De la ora 20.00, publicul este invitat la prima licitație organizată la Grădina Botanică: cu sprijinul Dizainăr şi casei de licitaţii GoldArt, publicul va putea licita pentru obiecte de design românesc în cadrul evenimentului „Preţuiesc Designul Românesc”.

De la ora 21.00 va începe proiecția de filme, o selecţie de scurtmetraje româneşti şi filme ce ilustrează industriile culturale şi creative din lume: Kowalski (r. Andrei Crețulescu, România, 2014), O scurtă istorie Astra Film (r. Carmen Lidia Vidu, România, 2013), retrospectiva succeselor românești la festivalul internațional de publicitate Cannes Lions și o selecţie de scurtmetraje marca ShortsUP sunt doar câteva dintre proiecțiile care vor încheia ziua de sâmbătă a festivalului Creative Est #0.

Duminică, pe 7 septembrie, festivalul Creative Est #0 va continua de la ora 12.00, cu ziua BRUNCH & RELAX, când cele mai cunoscute bucătării urbane din București, Calif, Burger Van, FROG, Beautyfood, Plastilina Mobilă, Mrs. B Funky Bakery și Gelato D’Amore pregătesc cele mai gustoase, sănătoase și dulci preparate.
De la ora 13.00, copiii sunt în centrul atenției odată cu workshop-urile de pictură și cooking care le sunt dedicate.
Apoi, de la ora 16.00, trupa Byron împreună cu Simona Radu vor transforma Grădina Botanică în cea mai frumoasă scenă în aer liber, într-un performance acustic inedit.

Prețul unui bilet este de 30 de lei pe zi sau 50 de lei abonamentul pentru weekend. Biletele și abonamentele sunt disponibile online pe eventim.ro, în rețelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo și în librăriile Humanitas și Cărturești.
Creative Est #0 este un eveniment pionierat prin care Asociația ORICUM se dedică, în continuare, promovării industriilor culturale și creative din România și dezvoltării economice prin creativitate. Misiunea Asociației ORICUM este să pună România pe harta industriilor culturale și creative din estul Europei, precum și de a poziționa estul Europei ca un viitor hub global de industrii creative.
Industriile culturale și creative reprezintă unul dintre cele mai dinamice sectoare din economia României, ele contribuind cu peste 6% la economia țării.

Creative Est #0 este un eveniment organizat de Asociația ORICUM cu sprijinul Universității București, susținut de Garanti Bank, provoked by Grolsch și cu sprijinul Golden Horse.

Află mai multe despre Creative Est #0 pe www.creativeest.ro

Aperitiv Creativ

In mai 2014 am lansat Aperitiv Creativ – dezbateri relaxate despre industriile culturale si creative.

 

Aceasta este o serie de evenimente ce vor avea loc lunar in care ne-am propus sa discutam ce sunt industriile culturale si creative, care sunt caracteristicile acestui sector in Romania si care sunt modelele de buna practica in ceea ce priveste antreprenoriatul cultural si creativ. Vom invita experti in domeniul cultural, precum si antreprenori care au reusit sa isi dezvolte proiecte si business-uri sustenabile.
Ne dorim o discutie relaxata, interactiva si relevanta pentru profesionistii din breasla creativa.

 

13 mai 2014 – Aperitiv Creativ #1: Industriile Culturale si Creative

22 mai 2014 – Aperitiv Creativ #2 – The Business of Photography

Forumul National al Industriilor Culturale si Creative

Forumul National al Industriilor Culturale si Creative a fost organizat in cadrul proiectului ”Promovarea Antreprenoriatului in Industrii Creative” si a avut loc intre 23 si 25 octombrie 2013 la Bucuresti. Mai multe aici.

Promovarea Antreprenoriatului in domeniul Industriilor Creative

Promovarea Antreprenoriatului in Industrii Creative are ca obiectiv general dezvoltarea competentelor antreprenoriale in randul celor care isi doresc sa lucreze in domeniul industriilor creative. Transformarea creativitatii si a oportunitatilor din mediul economic actual in afaceri sustenabile in acest sector, dar si promovarea omogenitatii sale sunt cele mai importante tinte ale proiectului.

Acesta este realizat de Fundatia Post-Privatizare in parteneriat cu ORICUM, S.C. GEA Strategy & Consulting SA, Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul Culturii, S.C. M&C Strategy Development SRL, Universitatea Bucuresti si Universitatea de Arte “George Enescu” din Iasi.

Promovarea Antreprenoriatului in Industrii Creative este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investeste in oameni!”, axa prioritara 3 “Cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a intreprinderilor”, domeniul major de interventie 3.1 “Promovarea culturii antreprenoriale”. Durata proiectului este de 30 luni. Detalii.

Primul rezultat al proiectului este reprezentat de cele trei studii de mai jos, care alcatuiesc harta industriilor creative in Romania la acest moment:

  1. Importanta-economica-a-industriilor-creative-GEA-Strategy-Consulting
  2. Contributia industriilor creative la nivelul economiei nationale – Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul Culturii
  3. Atractivitatea profesiilor creative si orientări antreprenoriale ale tinerilor in domenii creative – Universitatea Bucuresti

Puteti citi AICI despre concluziile Forumului National al Industriilor Culturale si Creative, evenimentul care a pus pe agenda publica subiectul economiei creative romanesti.

Pentru a intra in posesia studiilor va rugam sa ne scrieti pe adresa salut@oricum.ro

Mai multe despre ”Promovarea Antreprenoriatului in Industrii Creative” pe site-ul proiectului: www.crestetalente.ro.