ShortsUP – Scurtmetrajele prind viata

ShortsUP a devenit, in mai bine de trei ani, cel mai dinamic mediu de expunere si promovare a scurtmetrajelor valoroase prin evenimente lunare, prezenta online si prin emisiunea TV.  Toute ma vie, film S'UP

Misiunea ShortsUP este aceea de a creste vizibilitatea scurtmetrajelor si, pe termen lung, valoarea acestora. Ideea porneste de la o constatare simpla: scurtmetrajele, chiar şi cele aclamate si premiate international, pot fi vazute doar de un public restrans, de obicei in festivaluri de film ce au loc o data pe an.

Selectia de filme include productii premiate recent in cele mai importante competitii cinematografice ale lumii, dar si scurtmetraje de arhiva ale unor cunoscuti regizori.

Evenimentele lunare din Bucuresti incep sau se incheie cu un performance muzical, intalniri cu regizori si actori sau cu un mix de arte conexe filmului. ShortsUP are loc in spatii underground, in aer liber, dar si la Opera Nationala Bucuresti, Muzeul National de Arta Contemporana sau Sala Radio. O data pe an, in luna iulie, organizam cel mai mare eveniment din Romania dedicat scurtmetrajelor, Noaptea Lunga a Filmelor Scurte. Cateva mii de cinefili antrenati pentru maratonul filmelor premiate peste an la Cannes, BAFTA, Oscar, Clermont-Ferrand, Berlin, European Film Academy, Venetia se bucura de scurtmetraje valoroase, din toata lumea.

Incepand din 2012, ShortsUP isi propune sa duca scurtmetrajele si in alte medii, incepand cu cel digital. Zilnic selectam cele mai valoroase scurtmetraje de pe internet, le filtram cu atentie si le punem la dispozitia cinefililor din fata calculatoarelor. O selectie extinsa de filme scurte pentru toate starile este disponibila pe www.shortsup.ro. 

ShortsUP e un proiect generat de ORICUM si realizat in parteneriat cu Feeder.ro. DETALII: www.shortsup.ro.

One thought on “ShortsUP – Scurtmetrajele prind viata

  1. Pingback: SemneBune > Despre “altfel” cu de toate, lenevind în iarbă, la Grădina Botanică