Luni, 28 noiembrie, are loc prezentarea studiului „Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali”

Luni, 28 noiembrie, de la ora 14:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, este prezentat raportul de cercetare asupra resurselor, nevoilor și oportunităților de dezvoltare din sfera artelor vizuale de la nivelul Municipiului Brașov. Locurile se pot rezerva la office@kunstadt.ro

În perioada august – noiembrie s-a desfășurat o amplă cercetare asupra artelor vizuale din Brașov, ce a inclus focus-grupuri, chestionare și interviuri cu artiști și manageri culturali. Echipa de proiect va prezenta principalele concluzii ale cercetării și va propune direcții noi de dezvoltare culturală la nivelul municipiului, pe baza analizei realizate. Evenimentul este gândit ca o masă rotundă, în care publicul va putea interveni și dezbate rezultatele studiului.

Cercetarea și-a propus să cartografieze numărul de artiști și de persoane implicate în activități conexe din sfera artelor vizuale la nivel local (curatori, muzeografi, galeriști etc. – denumiți generic manageri culturali în cadrul proiectului), precum și să măsoare gradului de satisfacție al acestora cu privire la nivelul de dezvoltare a sectorului în Municipiul Brașov şi potențialul de producție culturală locală.

Raportul de cercetare va fi diseminat autorităților publice, instituțiilor culturale locale și operatorilor culturali interesați, punând astfel bazele unui dialog pentru susținerea și dezvoltarea sectorului la nivel local. Inițiatoarele proiectului speră astfel că  raportul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali nu doar că va ilustra stadiul de dezvoltare al domeniului la nivelul Municipiului, dar va pune și bazele dezvoltării unor politici publice și proiecte concrete care să sprijine acest sector prin acțiuni specifice.

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali este implementat de Asociația ORICUM cu sprijinul Asociației Culturale KunSTadt, al Consorțiului Cultural Corona și al Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, şi este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Se lansează platforma editorială noua – educație de mediu pentru noua generație

Teme precum deșertificarea, defrișarea pădurilor și pierderea biodiversității, poluarea apelor și a aerului ar trebui să facă parte din conversațiile cu fiecare copil din România. Studiile realizate la nivel național demonstrează interesul tinerilor pentru aceste subiecte, iar angajamente precum introducerea educației de mediu în programa școlară ca sau participarea României la acorduri internaționale (precum Acordul de la Paris) sunt pași importanți în această direcție.

Cei mai importanți educatori și modelatori ai comportamentului copiilor sunt adulții din jurul lor  – însă există foarte puține resurse în România care să ajute părinții să ghideze un proces de educare adaptat la noile informații și competențe cheie pe subiectul educației pentru mediu.

În acest context s-a născut ideea platformei www.noua.info. Misiunea noua este să încurajeze și susțină părinții și copiii să devină cetățeni informați, curioși și responsabili în ceea ce privește mediul înconjurător și consumul responsabil.

noua este un proiect al asociației ORICUM, coordonat de Sabina Baciu: ”Atunci când am devenit mamă mi-am dat seama că nu sunt suficient de informată despre unul dintre cele mai importante subiecte: criza climatică. Iar a recunoaște că nu știi este cel mai bun pas de plecare într-o experiență de învățare. Așa s-a năcut ideea noua, unde ne-am propus să discutăm cu experți de mediu, să promovăm activitatea extraordinară a ONG-urilor de specialitate din România, să cercetăm și conectăm informațiile existente și să le punem la dispoziția altor adulți care, ca și mine vor să fie echipați pentru una dintre cele mai importante conversații pe care le vor avea cu noua generație.”

Platforma va găzdui articole care merg în profunzime pe subiecte de tipul risipă alimentară, interviuri cu specialiști în politici de mediu sau recomandări și liste de cărți, activități sau producători. Echipa va colabora cu reporteri, editori, activiști, cercetători, ONG-iști, în principiu oameni care să ne ajute să explicăm mai bine ce trăim astăzi și cum facem să navigăm prin secete, tranziții verzi, poluare, arii protejate și multe altele.

 

Web: www.noua.info
Facebook: https://www.facebook.com/noua.info
Instagram: https://www.instagram.com/noua.info/

Pentru mai multe detalii: Sabina Baciu, salut@noua.info, 0727.811.566

Proiectul noua este un proiect al asociației ORICUM.

Platforma a fost dezvoltată cu un grant de la Biodeck SRL. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Biodeck, iar Biodeck nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea ORICUM.

Termenul pentru completarea Chestionarelor pentru artiștii vizuali și managerii culturali din Brașov este prelungit până la 31 octombrie 2022

În perioada august – decembrie a acestui an se desfăşoară la Braşov, prima cercetare de care va beneficia atât întregul sector al artelor vizuale de la nivelul Municipiului, cât și publicul larg, alți cercetători interesați de acest domeniu precum și factorii de decizie de la nivel local cu atribuții în sfera Culturii.

Toți cei care se consideră artiști vizuali, indiferent de gradul de profesionalizare, de apartenența la o anumită generație, ori de mediul de lucru (arte plastice, arte decorative, arte new media etc.) și care locuiesc sau au locuit în Brașov sunt invitați să completeze acest chestionar până la data de 31 octombrie 2022.

Un al doilea chestionar, dedicat managerilor culturali (curatori, muzeografi, organizatori de evenimente din sfera artelor vizuale etc.) este de asemenea disponibil on-line, până la data de 31 octombrie 2022.

 

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali urmărește identificarea numărului de artiști și de persoane implicate în activități conexe din sfera artelor vizuale la nivel local (curatori, muzeografi, galeriști etc. – denumiți generic manageri culturali în cadrul proiectului), precum și măsurarea gradului de satisfacție al acestora cu privire la nivelul de dezvoltare a sectorului în Municipiul Brașov şi potențialul de producție culturală locală.

 

Artiștii vizuali și managerii culturali din Brașov care doresc să primească chestionarul direct la propria adresă de email sunt rugați să solicite acest lucru la adresa office@kunstadt.ro. De asemenea, cei care doresc să completeze chestionarul și nu au acces la resursele tehnologice necesare sunt rugați să telefoneze la numărul: 0722245893.

 

Datele furnizate prin intermediul chestionarelor nu vor fi asociate în mod direct cu niciun respondent, ci vor fi anonimizate. Informațiile furnizate vor fi tratate cu maximă confidențialitate și vor fi prelucrate statistic alături de părerile altor respondenți. Durata de completare estimată a fiecărui chestionar este de 20 – 30 de minute.

 

Cercetarea, care va mai include, pe lângă rezultatele celor două chestionare și a două focus-grupuri, o serie de interviuri cu persoane-cheie din viața culturală locală, va fi sintetizată într-un Raport de cercetare ce va fi prezentat la finalul lunii noiembrie, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul unei dezbateri la care sunt așteptați toți cei interesați de rezultatele studiului.

 

Raportul de cercetare va fi diseminat autorităților publice, instituțiilor culturale locale și operatorilor culturali interesați, punând astfel bazele unui dialog pentru susținerea și dezvoltarea sectorului la nivel local.

 

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali implementat de Asociația ORICUM cu sprijinul Asociației Culturale KunSTadt, al Consorțiului Cultural Corona și al Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Cel de-al doilea chestionar din cadrul proiectului Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme, cel dedicat managerilor culturali este gata!

Asociația ORICUM, împreună cu partenerii săi, lansează cel de-al doilea chestionar din cadrul proiectului Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali.

Prin intermediul acestui chestionar se urmărește identificarea numărului de manageri culturali, organizatori de evenimente și a persoanelor implicate în activități conexe din sfera artelor vizuale, care s-au născut sau locuiesc și activează în Brașov (curatori, muzeografi, galeriști, impresari artistici, etc. – denumiți generic manageri culturali în cadrul proiectului), precum și măsurarea gradului de satisfacție al acestora cu privire la nivelul de dezvoltare a sectorului în Municipiul Brașov şi la potențialul de producție culturală locală.

Toți cei care îndeplinesc acest(e) rol(uri), și care locuiesc sau au locuit în Brașov, indiferent de gradul de profesionalizare, de apartenența la o anumită generație, instituție sau organizație, sau de lucrul în mediul independent, sunt invitați să completeze acest chestionar până la data de 29 noiembrie 2022.

Un chestionar similar, dedicat artiștilor vizuali a fost lansat săptămâna trecută și mai poate fi completat aici, de către artiștii vizuali locali, până la data 22 octombrie 2022.

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali implementat de Asociația ORICUM cu sprijinul Asociației Culturale KunSTadt, al Consorțiului Cultural Corona și al Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov. Proiectul, constând într-o cercetare amplă, se desfășoară la Brașov în perioada august – decembrie a acestui an. Inițiatorii săi speră că de rezultatele acestei cercetări va beneficia atât întregul sector al artelor vizuale de la nivelul Municipiului, cât și publicul larg, alți cercetători interesați de acest domeniu, precum și factorii de decizie de la nivel local cu atribuții în sfera Culturii.

În cadrul proiectului Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme… s-au desfășurat până acum două focus-grupuri, organizate la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și coordonate de sociologul Ioana Atudorei. La aceste focus-grupuri au luat parte artiști și manageri culturali locali din generații și cu profiluri diferite.

Pe baza rezultatelor acestor focus-grupuri a fost elaborate  Chestionarul dedicat artiștilor vizuali din Municipiul Brașov și Chestionarul dedicat managerilor culturali din Brașov.

Cercetarea, care va mai include, pe lângă rezultatele celor două focus-grupuri și ale celor două chestionare, o serie de interviuri cu persoane-cheie din viața culturală locală, va fi sintetizată într-un Raport de cercetare ce va fi lansat la sfârșitul acestui an la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul unei dezbateri la care sunt așteptați toți cei interesați de rezultatele studiului.

Raportul de cercetare va fi diseminat autorităților publice, instituțiilor culturale locale și operatorilor culturali interesați, punând astfel bazele unui dialog pentru susținerea și dezvoltarea sectorului la nivel local. Inițiatoarele proiectului speră astfel că  raportul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali nu doar că va ilustra stadiul de dezvoltare al domeniului la nivelul Municipiului, dar va pune și bazele dezvoltării unor politici publice și proiecte concrete care să sprijine acest sector prin acțiuni specifice.

Artiștii vizuali și managerii culturali din Brașov care doresc să primească chestionarul direct la propria adresă de email sunt rugați să solicite acest lucru la adresa office@kunstadt.ro. De asemenea, cei care doresc să completeze chestionarul și nu au acces la resursele tehnologice necesare sunt rugați să telefoneze la numărul: 0722245893.

Datele furnizate prin intermediul chestionarelor nu vor fi asociate în mod direct cu niciun respondent, ci vor fi anonimizate. Informațiile furnizate vor fi tratate cu maximă confidențialitate și vor fi prelucrate statistic alături de părerile altor respondenți. Durata de completare estimată a fiecărui chestionar este de 20 – 30 de minute.

Un proiect dezvoltat de Asociația ORICUM, în parteneriat cu Asociația Culturală KunSTadt și Consorțiul Cultural Corona şi cu sprijinul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

 

Echipa de cercetare: Ioana Atudorei, Ionela-Andreea Ghețe, Mara Oprișiu.
Manager de proiect: Sabina Baciu

Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali – Chestionar pentru artiștii vizuali din Brașov

În perioada august – decembrie a acestui an se desfăşoară la Braşov o cercetare de care va beneficia atât întregul sector al artelor vizuale de la nivelul Municipiului, cât și publicul larg, alți cercetători interesați de acest domeniu precum și factorii de decizie de la nivel local cu atribuții în sfera Culturii.

Proiectul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali, implementat de Asociația ORICUM cu sprijinul Asociației Culturale KunSTadt, al Consorțiului Cultural Corona și al Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov. Acest proiect urmărește identificarea numărului de artiști și de persoane implicate în activități conexe din sfera artelor vizuale la nivel local (curatori, muzeografi, galeriști etc. – denumiți generic manageri culturali în cadrul proiectului), precum și măsurarea gradului de satisfacție al acestora cu privire la nivelul de dezvoltare a sectorului în Municipiul Brașov şi potențialul de producție culturală locală.

În cadrul proiectului Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme… s-au desfășurat până acum două focus-grupuri, organizate la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și coordonate de sociologul Ioana Atudorei. La aceste focus-grupuri au luat parte artiști și manageri culturali locali din generații și cu profiluri diferite.

Pe baza rezultatelor acestor focus-grupuri a fost elaborat un Chestionar dedicat artiștilor vizuali din Municipiul Brașov. Toți cei care se consideră artiști vizuali, indiferent de gradul de profesionalizare, de apartenența la o anumită generație, ori de mediul de lucru (arte plastice, arte decorative, arte new media etc.) și care locuiesc sau au locuit în Brașov sunt invitați să completeze acest chestionar până la data de 22 octombrie 2022.

Un al doilea chestionar, dedicat managerilor culturali (organizatori de evenimente, curatori, muzeografi etc.), va fi lansat joi, 29 septembrie, atât pe site-urile Asociației ORICUM (https://oricum.ro), Asociației Culturale KunSTadt (http://kunstadt.ro) și Consorțiului Cultural Corona (https://consortiulcorona.ro), cât și pe rețelele de socializare.

Cercetarea, care va mai include, pe lângă rezultatele celor două focus-grupuri și ale celor două chestionare, o serie de interviuri cu persoane-cheie din viața culturală locală, va fi sintetizată într-un Raport de cercetare ce va fi lansat la sfârșitul acestui an la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul unei dezbateri la care sunt așteptați toți cei interesați de rezultatele studiului.

Raportul de cercetare va fi diseminat autorităților publice, instituțiilor culturale locale și operatorilor culturali interesați, punând astfel bazele unui dialog pentru susținerea și dezvoltarea sectorului la nivel local. Inițiatoarele proiectului speră astfel că  raportul Artele vizuale în Brașov: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali nu doar că va ilustra stadiul de dezvoltare al domeniului la nivelul Municipiului, dar va pune și bazele dezvoltării unor politici publice și proiecte concrete care să sprijine acest sector prin acțiuni specifice.

Artiștii vizuali și managerii culturali din Brașov care doresc să primească chestionarul direct la propria adresă de email sunt rugați să solicite acest lucru la adresa office@kunstadt.ro. De asemenea, cei care doresc să completeze chestionarul și nu au acces la resursele tehnologice necesare sunt rugați să telefoneze la numărul: 0722245893.

Datele furnizate prin intermediul chestionarelor nu vor fi asociate în mod direct cu niciun respondent, ci vor fi anonimizate. Informațiile furnizate vor fi tratate cu maximă confidențialitate și vor fi prelucrate statistic alături de părerile altor respondenți. Durata de completare estimată a chestionarului este de 20 – 30 de minute.

Un proiect dezvoltat de Asociația ORICUM, în parteneriat cu Asociația Culturală KunSTadt și Consorțiul Cultural Corona şi cu sprijinul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Echipa de cercetare: Ioana Atudorei, Ionela-Andreea Ghețe, Mara Oprișiu.

Manager de proiect: Sabina Baciu.

S-a încheiat a doua ediţie Creative Est Festival

A doua ediţie a festivalului regional Creative Est a avut loc între 10 şi 16 octombrie la București cu scopul de a atrage atenția asupra potențialului uriaș al industriilor creative românești și est-europene. O săptămână de workshopuri, conferințe și expoziții a adus în același loc lideri creativi din Franța, Serbia, Estonia, Germania și Ucraina alături de artiști, artizani și antreprenori români.

Fosta fabrică de textile din complexul Industria Bumbacului a fost readusă la viață în cadrul Market-ului Creative Est – 50 de proiecte de artă, design, modă, tehnologie, gastronomie și dezvoltare urbană au transformat un spațiu industrial în destinație principală de descoperire a creativității locale. Evenimentul, menit să conecteze creatorii români cu publicul larg, a inclus o serie de instalații interactive ce au mixat muzica cu noile tehnologii, concerte și workshopuri de scratch Djing. Peste 3000 de bucureșteni au vizitat marketul industriilor creative peste weekend și au cumpărat produse originale realizate de designeri, susținând astfel afacerile la scară mică ce pot pune în mișcare un ecosistem economic alternativ.

oameni-la-creative-est-market-2 oameni-la-creative-est-market

creative-est-market-2

Opt startup-uri din tehnologie, meșteșuguri și design au participat la sesiunea de pitching „Get in The Ring România”, organizată în cadrul celei de-a doua ediții Creative Est și susținută de Banca Transilvania cu premii în valoare totală de 5000 de Euro. Fabulous Baskets, Meșteshukar Boutique, Nod Makerspace, Printoteca, Stația de Joacă, Reflex, Alception și BioFarming Manager și-au pitch-uit ideea de business în fața unui juriu format din antreprenori români consacrați și specialiști din domeniul bancar. Premiul cel mare, în valoare de 3000 de Euro, plus un loc în finala „Get in The Ring” din Singapore a revenit startup-ului ReFlex, un soft medical inovator menit să revoluționeze relația medic-pacient.

pitching-event-creative-est-2

Conferința centrală a festivalului, A City Shaped by Creative Industries, a constat într-un maraton de 9 studii de caz despre cum industriile creative pot avea un impact major în ecosistemul urban. Cum se pot transforma spațiile periferice ale orașului în clustere de industrii creative generatoare de locuri de muncă? Cum pot avea antreprenorii creativi o voce comună în fața autorităților locale și naționale? Au fost doar câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul evenimentului. Printre speakerii care au adus la viață povești din spații geografice diferite s-au numărat Boris Meggiorin (Franța), Roman Tugashev (Ucraina), Anja Arandjelovic (Serbia), Edgar Kaare (Estonia),  Egbert Ruhl (Germania), Constantin Goagea (România).

a98v8617

Acordând o atenție deosebită gastronomiei artizanale, o industrie care s-a dezvoltat înfloritor în ultimii ani în România, Creative Est a găzduit prima dezbatere despre domeniului cafelei de specialitate, aducând proprietarii celor mai populare coffee-shopuri și prăjitorii de cafea din București față în față cu publicul larg. O primă întâlnire a food truck-urilor din București a pus pe hârtie agenda comună de nevoi și cerințe ce ar putea fi înaintate autorităților în vederea dezvoltării armonioase a acestui sector.

being-in-the-coffee-industry_workshop workshop-creative-est

Creative Est a alăturat studenții și antreprenorii din industriile creative românești cu specialiști europeni, oameni din banking, autorități locale, reprezentanți ai investitorilor internaționali și publicul larg, cu scopul de a crește nivelul de profesionalizare al designerilor, artiștilor și artizanilor români dar și cu dorința de a populariza cât mai mult produsele acestora. Misiunea Creative Est continuă cu următoarele ediții.

În weekendul 22-23 octombrie, market-ul Creative Est va ajunge și în orașul Brașov, găzduind standuri de modă și design. Brașovenii sunt invitați sâmbătă, la Coresi Mall și duminică, la HOF Cafe, pentru a explora și cumpăra produse de la Dizainăr, Nerv, Mika design, Be Clock Wise, Turific, Nod Markerspace și nu numai. Programul complet este disponibil pe site-ul festivalului Brașovul Creativ.

Creative Est nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor care au acordat un vot de încredere industriilor creative românești. Partener principal al creativității: Banca Transilvania. Festivalul a avut loc sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene din România, cu sprijinul Arcub și Primăria Municipiului București, al Ministerului Culturii și cu contribuția Telekom și Silva. Echipa Creative Est mulțumește celor care împărtășesc viziunea festivalului: NOD Makerspace, Diploma, Gea Strategy & Consulting, Romanian Design Council, Suedia Creativă, Wolfhouse Productions, Gastrobar, Institutul Polonez, Monograf, M60.

Parteneri media: Radio Guerrilla, UTV, Wall-Street, Start-up.ro, Iqads, Art7, Decat o Revistă, Zeppelin, Igloo.

corner-interactiv-creative-est family-day-creative-est

a98v8333

a98v9038

a98v9046

Creative Est, ediția 2, are loc între 10 și 16 octombrie la București

Între 10 și 16 octombrie are loc a II-a ediție Creative Est, festivalul care aduce împreună industriile creative românești și est-europene într-o săptămână de învățare, networking și descoperire. Creative Est #2 explorează impactul comunităților și proiectelor creative în dezvoltarea urbană – cum ecosistemul creativ generează noi modele de conviețuire și dezvoltare economică în peisajul urban.

Tema ediției a II-a a festivalului se sincronizează cu finalul procesului de selecție a capitalei Europene a Culturii 2021 – un proces care a impulsionat orașele din România să gândească strategii ample de a pune cultura în slujba unui oraș mai prietenos, un oraș care să aparțină cu adevărat locuitorilor săi.  Creative Est este în sine un studiu de caz pentru cum ar putea industriile creative să readucă la viața un spațiu periferic, industrial, ieșit din circuitul actual al orașului. Zona ”Industria Bumbacului”, situată pe Splaiul Unirii, a devenit în ultimii 3 ani unul dintre cele mai profilice hub-uri alternative ale orașului, găzduind primul spațiu tip maker-space din București, un acoperiș regândit ca spațiu social și generator de evenimente, un spațiu de co-working.

Evenimentul central al festivalului va avea loc pe 15 și 16 octombrie la Industria Bumbacului București, într-o hală industrială ce nu a mai fost deschisă publicului larg până acum.

The 2nd edition of Creative Est festival will unfold during October 10 – 16 in Bucharest, fostering a diverse learning and discovery space for Romanian and Eastern-European creative industries. This year’s festival is dedicated to exploring how design, fashion, art and technology can shape our cities and boost the quality of our urban life. Keen on heping creative people reach their goals, Creative Est will be the ultimate destination for networking and inspiration, hosting workshops, interactive talks and showcases. The main event, Creative Est Market, will take place in an industrial textiles factory located in central Bucharest and reinvented through creative means. Join us in supporting local creativity!

MUSEUM ROCKET – Primul targ care aduce impreuna muzeele si antreprenorii va avea loc pe 8 iunie 2016 la MNAC, Bucuresti

Desi astazi pare ca muzeele au un drum lung de parcurs pentru a deveni spatii inovative si creative, sa nu uitam ca pentru mult timp ele au fost pioneri in lumea culturala in ceea ce priveste colaborarea si promovarea inovatiei. Muzeele nu sunt doar arhive ale trecutului, ci si laboratoare de imaginatie ale viitorului si astfel pot deveni partenerii antreprenorilor creativi de astazi!

Museum Rocket este primul eveniment care aduce laolalta tineri creatori, startup-uri, experti culturali si reprezentanti ai muzeelor. Evenimentul este initiat de We Are Museums si va include 25 de start-up-uri din Europa care au dezvoltat produse si servicii care pot fi compatibile cu activitatea muzeelor. Scopul targului Museum Rocket este de a contribui la cresterea pietei locale de startup-uri si de a initia colaborari cu organizatiile culturale.

Pentru startup-uri acest targ reprezinta ocazia de a cunoaste diferite tipuri de organizatii culturale si de a intelege cum pot deveni acestea clienti pentru business-urile lor. Fie ca un proiect este gandit exclusiv pentru domeniul cultural, sau este un instrument pentru a ameliora experienta unui vizitator, de a colecta si analiza date sau de a comunica cu publicurile unui muzeu – startup-urile sunt incurajate sa aplice pentru un stand gratuit la targul Museum Rocket.

Pentru o zi intreaga, la Museum Rocket vor fi prezenti digital project managers de la muzee din Europa, potentiali investitori, mentori, start-up-uri, artisti digitali si inovatori culturali. Participantii vor putea descoperi studii de caz prezentate de profesionisti muzeali ce colaboreaza cu antreprenori precum Rijksmuseum (Rijksstudio) sau Tate (IK Prize). Kalam Ali de la festivalul European Pioneers va prezenta “secretele” pentru a accelara dezvoltarea unui startup.

In curand vor fi anuntate mai multe detalii despre program, intre timp va invitam sa aplicati pana pe 15 februarie la http://www.wearemuseums.com/museumrocket/

Startup-urile selectate vor fi anuntate pe 1 martie 2016.

Asociatia ORICUM este partenerul local al targului de start-up-uri Museum Rocket

 

Alege cel mai potrivit cadou de design românesc, chiar din casa lui Moș Dizainăr

După ce a străbătut toată România de-a lungul și de-a latul în căutarea celor mai noi produse semnate de designeri români, Moș Dizainăr se întoarce acasă, la București, pentru cea de-a patra ediție a târgului care îi poartă numele.

Târgul, care va avea loc în perioada 18-23 decembrie 2015 acasă la Moș Dizainăr, str. Puțul cu Plopi, nr. 17 (lângă Cișmigiu), va debuta cu o petrecere în cinstea noilor obiecte care și-au găsit loc în magazinul Dizainăr, precum și în cinstea noilor designeri români care vor fi expuși începând cu anul următor în cadrul magazinului. Pentru oaspeți, Moș Dizainăr a pregătit o selecție regească de vin fiert, turtă dulce și produse noi, numai bune de dat în dar. Tot în cadrul târgului, părinții își pot înscrie copiii să devină spiridușii lui Moș Dizainăr, la cele două workshopuri de meșterit susținute de eematico și Molcush.

Pentru cea de-a patra ediție a târgului Moș Dizainăr, programul magazinului va fi prelungit pentru a mulțumi și pe cei mai răbdători căutători de cadouri, astfel că echipa va fi la treabă de vineri până miercuri între orele 12:00 și 21:00.

Când Moș Dizainăr a venit pentru prima dată, ne-am dorit ca în perioada aceasta a cadourilor să facem pe plac minților deschise și să le dăm nu una, nu două zile ci o întreagă săptămână festivă, numai bună pentru căutat cadouri speciale… Creativii caută mereu cadouri pentru cei dragi care să spună mai mult decât <<mi-am pierdut timpul în mall pentru tine>>. Mai curând caută cadouri care să spună <<m-am gândit la tine și la cum ești și cred că o să-ți placă ce ți-am luat. Și nici nu mai are nimeni ce ai tu>>.  Când cumperi un cadou de la Dizainăr nu investești doar în relația ta cu cel căruia îi dăruiești, ci investești în designerii români și în creativitatea lor. Dacă vreți, un cadou de la Moș Dizainăr e un compliment atât pentru cel care îl cumpără cât și pentru cel care îl primește. Iar în perioada aceasta cred că aproape toți funcționăm mai bine după un compliment.” spune Mihnea Ghilduș, fondatorul Dizainăr.

Anul acesta, personajul Moș Dizainăr a fost desenat de creatorul de bandă desenată RobertOBERT, ilustrator român, pasionat de bandă desenată și design, autorul albumului Profeția Urbană.

Moș Dizainăr va lucra cu program extins în perioada 18-23 decembrie între orele 12:00 – 21:00. Membrii echipei Dizainăr pot fi luați la întrebări la sediul magazinului din strada Puțul cu Plopi nr 17, sector 1, București (lângă Cișmigiu), prin email la adresa scrie @dizainar.ro sau la telefon 021 311 33 84.

 

Parteneri: Arhitext, Assamblage, Bucharest Design Center, Căminul, Colorhood, Decât o Revistă, Goldart Ghildush, Deco & Eco, Elle Decoration Romania, frufru, Igloo, Modernism.ro, ORICUM, Urban Monkey.

Cum a fost la prima ediție Creative Est

Bucureștiul poate deveni centrul est-european al industriilor creative – a demonstrat prima ediție a festivalului Creative Est, desfășurat în capitală între 12 și 18 octombrie. 25 de speakeri români și internaționali, 70 de afaceri locale de design, modă, tehnologie, gastronomie sau muzică și 3000 de susținători ai creativității au luat parte la festivalul industriilor creative, o inițiativă unică în regiunea est-europeană, sprijinită de Banca Transilvania.

IUL_8882-Edit

Fosta hală de confecții textile din complexul Industria Bumbacului a fost locul în care publicul curios a făcut cunoștință cu cele mai inovatoare proiecte locale. Aproape 3000 de bucureșteni și-au petrecut weekendul descoperind și cumpărând produse unicate, create de designeri și artiști români ca Lana Dumitriu, Dizainăr, Brândușa Ungurașu, Molecule F, Madam Mitza, Bumbag. Același spațiu industrial de 1200 de metri pătrați a găzduit ateliere pentru familii istețe și experimente gastronomice artizanale – un manifest și un prim pas către un ecosistem economic alternativ care pune în centru producătorii mici, angrenați de talent. FOTO.

Pravalia cu papusi @Creative Est

IUL_9038-Edit

Berero @Creative Est

Workshopurile și seminariile din cadrul festivalului au adus la un loc 360 de tineri artiști sau viitori manageri de afaceri creative alături de cei mai buni traineri și experți în domeniu. Reigo Kuivjõgi, preşedinte Tartu Centre for Creative Industries le-a arătat tinerilor cum să pornească o afacere în industrii creative iar Zoltan Acs, head of business incubation Design Terminal,  a fost prezent la UNARTE cu un seminar despre cum să construiești un brand de fashion cu succes internațional. FOTO.

48 de business-uri s-au înscris în competiția Get in The Ring România și 8 start-up-uri au ajuns în ringul antreprenorilor creativi găzduit de festival. Și-au susținut cu ambiție și curaj ideile în fața juriului și publicului larg, iar 2 dintre ele au câștigat premii cu valoare totală de 4000 de E, oferite de Banca Transilvania. Premiul 1 – Skeptik Dog, studio de animație. Premiul 2 – Madam Mitza – producător de șosete. FOTO.

Get in the Ring @Creative Est

Petrecerea de la finalul festivalului, Silent DANCE Creative Est, a recâștigat spațiul unei mansarde dintr-o fostă hală de încălțăminte.

_D8E7418-Edit

_D8E7458-Edit

Prima ediție Creative Est a beneficiat de sprijinul și votul de încredere al autorităților publice și private care s-au angajat să contribuie mai departe la construirea unui mediu prietenos pentru susținerea grupurilor de business din design, modă, muzică, tehnologie, film, arhitectură – precum și alte inițiative bazate pe talent.

Mulțumim partenerilor strategici fără de care n-am fi reușit: Banca Transilvania, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Institutul Cultural Roman, Arcub – centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucuresti si Institutul Polonez din Bucuresti.

Mulțumiri speciale pentru conceptul și implementarea petrecerii Silent DANCE la Mansarda Flaros: Iulian Văcărean & Levente Bagoly.

Mulțumiri partenerilor care au împărtășit viziunea noastră:  GEA Strategy & Consulting, NOD Makerspace, Wolfhouse productions, Impact HUB, Asociaţia Studenţilor de la Mincu, Asociaţia VIP, Google România, M60, Cafeneaua de Inovare, UEFISCDI, GEYC

Parteneri Silent DANCE: SILVA & Tatratea 

Ajutor la implementarea ideilor creative: Brigada de Voluntari

Mulțumiri foarte speciale designer-ului Creative Est: care a adus la viață întreaga identitate grafică a festivalului: Octavian Todiruț.

Parteneri mediaRadio Tananana, Wall-Street, IQADS, Sub25
Vice, Modernism

Partener comunicare:  MSLGROUP The Practice

Echipa festivalului: Sabina Baciu – director festival, Răzvan Crișan – director asociația ORICUM, George Popa – Manager Financiar, Daniela Ștefănescu – Manager Comunicare, Ionuț Chiciu – Coordonator evenimente speciale, Roberta Rotaru – Manager producție, Iulian Alexandru Popa – fotograf, Octavian Todiruț – designer, Andreea Udrea – asistent comunicare.

Creative Est, organizat de asociatia ORICUM, va deveni o platforma constanta de ceretare, promovare si sustinere a antreprenoriatului in industrii creative. Editia 2 a festivalului va avea loc in octombrie 2016.