Se lansează platforma editorială noua – educație de mediu pentru noua generație

Teme precum deșertificarea, defrișarea pădurilor și pierderea biodiversității, poluarea apelor și a aerului ar trebui să facă parte din conversațiile cu fiecare copil din România. Studiile realizate la nivel național demonstrează interesul tinerilor pentru aceste subiecte, iar angajamente precum introducerea educației de mediu în programa școlară ca sau participarea României la acorduri internaționale (precum Acordul de la Paris) sunt pași importanți în această direcție.

Cei mai importanți educatori și modelatori ai comportamentului copiilor sunt adulții din jurul lor  – însă există foarte puține resurse în România care să ajute părinții să ghideze un proces de educare adaptat la noile informații și competențe cheie pe subiectul educației pentru mediu.

În acest context s-a născut ideea platformei www.noua.info. Misiunea noua este să încurajeze și susțină părinții și copiii să devină cetățeni informați, curioși și responsabili în ceea ce privește mediul înconjurător și consumul responsabil.

noua este un proiect al asociației ORICUM, coordonat de Sabina Baciu: ”Atunci când am devenit mamă mi-am dat seama că nu sunt suficient de informată despre unul dintre cele mai importante subiecte: criza climatică. Iar a recunoaște că nu știi este cel mai bun pas de plecare într-o experiență de învățare. Așa s-a năcut ideea noua, unde ne-am propus să discutăm cu experți de mediu, să promovăm activitatea extraordinară a ONG-urilor de specialitate din România, să cercetăm și conectăm informațiile existente și să le punem la dispoziția altor adulți care, ca și mine vor să fie echipați pentru una dintre cele mai importante conversații pe care le vor avea cu noua generație.”

Platforma va găzdui articole care merg în profunzime pe subiecte de tipul risipă alimentară, interviuri cu specialiști în politici de mediu sau recomandări și liste de cărți, activități sau producători. Echipa va colabora cu reporteri, editori, activiști, cercetători, ONG-iști, în principiu oameni care să ne ajute să explicăm mai bine ce trăim astăzi și cum facem să navigăm prin secete, tranziții verzi, poluare, arii protejate și multe altele.

 

Web: www.noua.info
Facebook: https://www.facebook.com/noua.info
Instagram: https://www.instagram.com/noua.info/

Pentru mai multe detalii: Sabina Baciu, salut@noua.info, 0727.811.566

Proiectul noua este un proiect al asociației ORICUM.

Platforma a fost dezvoltată cu un grant de la Biodeck SRL. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Biodeck, iar Biodeck nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea ORICUM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>